sâmbătă, 19 septembrie 2009

O Movila in calea "marinarilor"

Farul Constanta a fost la doar doua minute distanta de o pretioasa remiza la Ploiesti, in disputa cu Astra, insa a plecat cu tolba goala din cartierul de Vest al urbei lui nenea Iancu, dupa ce Daniel Movila a marcat un gol care a fost contestat de oaspeti pe motiv de ofsaid. Si anul trecut, disputa dintre cele doua formatii a avut acelasi deznodamant, Movila marcand golul victoriei in minutul 89 la aceeasi poarta la care a facut-o si sambata. Nevoita sa suporte handicapul unui gol primit prematur (minutul 3), Astra a incercat, dar fara sorti de izbanda, sa restabileasca egalitatea, pe care a reusit-o tarziu, in minutul 71. Mai intai au marcat elevii lui Viorel Hizo, prin Barbu, care a fructificat un balon din cornerul executat de Badescu si deviat de Cristocea. Ploiestenii au egalat prin Costescu, acelasi jucator aflandu-se la originea reusitei "rezervei" Movila, care a adus succesul Astrei. Echipa ploiesteana se afla la al doilea succes consecutiv pe teren propriu cu Florin Marin la timona, dupa cel cu FC National. Pana cand va izbuti insa sa paraseasca zona din subsolul clasamentului, echipa lui "Flocea" trebuie sa mai agoniseasca puncte si de prin deplasari. Acolo unde nu prea a facut-o pana acum . In ceea ce o priveste pe Farul Constanta, aceasta a pierdut pe mana ei o partida pe care a avut-o, practic, in mana pana cu 20 de minute inainte de final. Si cum etapa viitoare pe litoral poposeste FCM Bacau, o formatie aflata in mare criza de puncte, somnul elevilor lui Viorel Hizo nu poate fi deloc linistit.