sâmbătă, 29 august 2009

"Din industria de Aparare vor fi disponibilizati 8.500-10.000 de oameni"

Prezent la Ramnicu Valcea, ministrul Industriilor si Resurselor, Dan Ioan Popescu, a raspuns unei intrebari adresate de Adevarul in legatura cu disponibilizarile care au loc in industria de Aparare si daca s-a semnat un protocol pentru neaplicarea Ordonantei 170/28 decembrie 2001. "Sunteti extrem de bine informati, a precizat Dan Ioan Popescu. Prin protocolul pe care l-am semnat in decembrie, aveam programata o intalnire, in 8 ianuarie, cu toti liderii de sindicat din industria de Aparare. La aceasta intalnire au participat si ministrii de la Finante, de la Apararea Nationala, de la Ministerul Muncii. S-au abordat toate problemele legate, pe de o parte, de aplicarea Ordonantei de urgenta privind disponibilizarile din zona respectiva si modalitatea de utilizare a celor 150 de miliarde de lei, care sunt alocati ca fond suplimentar de salarii pentru o serie de lucrari care sunt necesare, pe primul trimestru, pe toate unitatile industriei de aparare. In general, s-au stabilit cantitatile de produse ce trebuie realizate in trimestrul I al anului 2002, pentru acoperirea unui nivel cat mai mare din salariu in industria de Aparare. Urmeaza ca, in aceste zile, sa se faca analize de catre un colectiv mixt, pentru a mari gradul de capacitate a unitatilor respective si pentru a gasi noi comenzi in domeniul exportului, dar si in domeniul de aparare". Am insistat, intrebandu-l pe dl. ministru daca in protocolul incheiat cu sindicatele se prevede reducerea numarului celor disponibilizati. "La ora actuala, din 45.000 de salariati, cati mai exista in industria de Aparare, probabil numarul de disponibilizati va fi cuprins intre 8.500 si 10.000. Aceasta disponibilizare as vrea sa o privim ca o disponibilizare temporara, pentru ca, in aceasta perioada de timp, urmeaza ca o buna parte din platformele puse la dispozitia unitatilor de aparare sa fie transformate in parcuri industriale. In acest an, noi vom selecta o buna parte din proiectele pentru implementarea unor societati comerciale, unor proiecte industriale, iar forta de munca va fi folosita in mod prioritar din acest personal care, intr-o prima etapa, va fi disponibilizat. Este un concept total diferit fata de cel de pana acum - de plata a nemuncii. Este vorba de o utilizare, pe de o parte, a potentialului uman cel mai bine pregatit din parcul Ministerului Apararii Nationale care sa fie acoperit cu comenzi, iar, pe de alta parte, a celei de-a doua etape de reconversie, de trecere la industria civila cu forta de munca pe care o avem pe platformele respective".