sâmbătă, 29 august 2009

La Chisinau, opozitia democratica a reinceput lupta pentru limba romana

Cu toate betele in roate puse de autoritatile de la Chisinau, ieri dimineata, in Piata Marii Adunari Nationale din capitala Republicii Moldova, s-a desfasurat un miting de protest impotriva deciziei guvernului de a introduce obligativitatea studiului limbii ruse in scoala. Acesteia i s-a conferit statutul unei a doua limbi oficiale, alaturi de ceea ce actuala putere de la Chisinau numeste "limba moldoveneasca". Primaria Chisinaului nu a autorizat ca locul desfasurarii mitingului, organizat de Partidul Popular Crestin Democrat, principala forta de opozitie, sa fie piata care evoca, ea insasi, atatea momente memorabile ale istoriei Basarabiei, intre acestea inscriindu-se si cel din anul 1989, cand limba romana a fost declarata limba de stat a Republicii Moldova. S-a incercat "deturnarea" manifestarii undeva intr-un scuar din fata Operei, din apropierea Pietei Marii Adunari Nationale. Din marturiile unor participanti, reiese ca, in zilele premergatoare mitingului, organizatorii au fost supusi unor actiuni de intimidare din partea politiei si ca ar fi existat chiar incercari de arestare a unora dintre acestia. Protestatarii au venit in piata strajuita de statuia lui Stefan cel Mare si Sfant cu steaguri tricolore romanesti, ale Republicii Moldova si ale Uniunii Europene. Miile de participanti, intre care foarte multi tineri, mai ales elevi si studenti, dar si numeroase cadre didactice, au scandat "Opriti rusificarea", "Vrem in Europa", "Jos comunismul". In discursul sau, Iurie Rosca, presedintele Partidului Popular Crestin Democrat, a subliniat ca mitingul constituie o noua etapa a luptei de eliberare nationala in Republica Moldova, iar protestul va continua pana cand ordinul de introducere a studiului obligatoriu al limbii si literaturii ruse va fi anulat. In incheierea manifestarii din marea piata, a avut loc un mars de protest pe bulevardul principal al orasului, pana la sediul Academiei de Stiinte a Republicii Moldova, forul care a dovedit, in repetate randuri, ca a vorbi de o "limba moldoveneasca" diferita de limba romana este o aberatie. Importante forte de ordine au fost masate atat la locul desfasurarii mitingului, cat si pe arterele principale din zona centrala a Chisinaului. Conform unei declaratii difuzate de Agentia de stiri Flux, premierul Vasile Tarlev a exprimat disponibilitatea guvernului de la Chisinau de a reexamina decizia privind introducerea obligatorie a limbii ruse ca obiect de studiu in scolile din Republica Moldova. El a spus ca decizia poate fi revizuita in cazul in care profesorii vor inainta executivului o nota de protest pe aceasta tema. Mentionam ca surse guvernamentale de la Chisinau, care au dorit sa-si pastreze anonimatul, vorbeau, in preziua mitingului, de o posibila demisie a ministrului Invatamantului, Ilie Vancea, avand in vedere atitudinea "sovaielnica" a acestuia privind masura introducerii limbii ruse ca obiect de studiu obligatoriu in scolile din Republica Moldova.