sâmbătă, 29 august 2009

Hepatita transmisa prin contact sexual intamplator face tot mai multe victime

Sute de persoane se imbolnavesc lunar de hepatita in urma contactelor sexuale ocazionale, a declarat dr. Alexandru Rafila, director general in Ministerul Sanatatii si Familiei. Hepatita de tipurile B, C si D - alaturi de HIV/SIDA, dar si de alte boli cu transmitere sexuala, precum sifilis, gonoree, infectia cu clamydhia - a inregistrat, in ultimul deceniu, o crestere fara precedent, dupa ce a fost desfiintat sistemul raportarii obligatorii a acestor maladii, a adaugat Rafila. Putini oameni stiu ca virusul hepatitei B este de aproximativ o suta de ori mai rezistent decat cel al HIV/SIDA. Diferenta intre cele doua infectii este ca hepatita B poate fi prevenita prin vaccinare, in timp ce singura modalitate de protectie fata de infectia cu HIV/SIDA ramane evitarea contactelor sexuale ocazionale. Cele mai multe persoane infectate cu virus hepatitic descopera boala mult prea tarziu, cand maladia a devenit deja cronica, iar sansele de vindecare sunt extrem de reduse, a mai spus directorul general. Numarul total al cazurilor de hepatita a crescut in ultimul an cu peste 500, dar aceasta cifra nu reprezinta situatia reala din sistem, pentru ca mult prea putine persoane ajung la medic, a adaugat Rafila. Numai la Spitalul de boli infectioase si tropicale "Victor Babes" din Bucuresti au fost depistate, la sfarsitul anului 2001, in urma analizei serologice, 164 de persoane cu hepatita de tip C, aproape o suta cu hepatita de tip B si sase cu hepatita de tip E, precum si 282 seropozitivi (infectati cu HIV), majoritatea adulti. Ministerul Sanatatii si Familiei (MSF) a cerut medicilor sa raporteze toate cazurile de boli cu transmitere sexuala. In plus, MSF a demarat, cu sprijinul mai multor organizatii internationale, un amplu program pentru educarea tinerilor si a adultilor in scopul prevenirii contractarii unor astfel de boli infectioase.